Mi s-au parut o suma de teorii cu un fundament destul de bine inradacinat. acum citiva ani am dat de "Ocultismul modern" al lui Cyril Scott si am facut citeva sapaturi personale dupa. Intregul principiu al karmei mi s-a parut mereu cam cel mai solid si logic din toate, din punctul meu de vedere, disociat de cultul transmigrarii sufletului si, implicit de karma pasiva, mergind un pic prea departe pentru sistemul meu de valori si credinta agnostica (adicatelea ca nu poti fi niciodata destul de limitat incit sa crezi orbeste, fara dovezi concrete intr-o anumita teorie).
Cu alte cuvinte, parte din principiile imprumutate din filozofia taoista au sens si aplicabilitate intr-un sistem de valori al secolului in care traim.
Catre wicca insa, nu am aceeasi deschidere datorita unei anumite inchistari care se iveste cu cit intri mai adinc cu nasul in nucleu. Din exterior suna ca o filozofie de viata toleranta si permisiva care ridica natura pe culmile supreme si invoca o suma de principii pacifiste ca "harm noone" sau credinta ca fiecare actiune se intoarce intreit. Apoi incepi sa observi ca exista o sumedenie de sabbaturi, echinoptii, anumite nopti de o importanta cruciala, ritualuri de preaslavire a Zeului si a Zeitei care te fac sa te duci cu gindul la povesti cu zine. E, probabil, aceeasi problema ca in majoritatea religiilor, e in regula pina te lovesti de partea dogmatica ce incepe destul de rapid sa se arate lipsita de sens concret. O poveste foarte bine inchegata nu inceteaza, totusi, sa fie poveste.